FOCUS GRUP în domeniul inovării producţiei de mobilă, mase plastice, hârtie şi ambalare, Oradea - 26 octombrie 2016

Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest organizează în parteneriat cu Centrul Comun de Cercetare din cadrul Comisiei Europene un FOCUS GRUP DE GENERARE DE IDEI DE PROIECTE INOVATOARE în domeniile: mobilă, hârtie, plastic şi ambalare.

Ideile de proiecte viabile vor fi integrate în documentul de pregătire dedicat Axei 1 (Transfer tehnologic) a Programului Operaţional Regional 2014-2020 şi în designul Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest şi ulterior, vor putea fi promovate pentru a obţine finanţare din diferite surse (europene, naţionale, private).

 

La eveniment sunt invitaţi să participe:

- reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai mediului academic, ai entităţilor de inovare şi transfer tehnologic, ai institutelor de cercetare-dezvoltare interesate de cele patru domenii;

- reprezentanţi din domeniile TIC, industrii creative, eficienţă energetică în scopul creării unor proiecte inovatoare cross-sectoriale;

- reprezentanţi ai administraţiilor publice, ai societăţii civile precum şi orice altă persoană interesată să contribuie la dezvoltarea de procese şi produse noi în domeniile menţionate cu scopul dezvoltării inteligente a Regiunii Nord-Vest.

 

Evenimentul va fi organizat la Oradea în data de 26 octombrie 2016, Hotel Ramada, cu începere de la ora 9,00.

Pentru înregistrări vă rugăm să accesaţi link-ul http://goo.gl/KmP9HJ până în data de 24 octombrie, ora 15,00.

În scopul pregătirii cât mai eficiente a acestui eveniment, vă rugam să completaţi următorul chestionar cu privire la provocările întâlnite şi obiectivele dumneavoastră de dezvoltare pe termen mediu şi lung http://goo.gl/forms/gq4XvaFrRpSRUWMk2

 

Pentru informaţii suplimentare o puteţi contacta pe Oana Stănculescu, e-mail : oana.stanculescu@nord-vest.ro, telefon: 0758 777 154.

Mai jos găsiţi agenda evenimentului.